Comuna Tătărăştii de Sus este o unitate teritorial-administrativă, din România, Regiunea Sud-Muntenia, situată în partea de nord a judeţului Teleorman.
Este mărginită în NORD de judeţul Argeş, în SUD-EST de comuna Tătărăştii de Jos iar în VEST de comunele Siliştea Gumeşti şi Ciolăneşti.
Din punct de vedere administrativ comuna Tătărăştii de Sus este divizată în trei componente administrativ-teritoriale:
- Tătărăştii de Sus, sat reşedinţă de comună
- Udupu, sat aparţinător
- Dobreni,sat aparţinător
Toate satele comunei Tătărăştii de Sus sunt aşezate de o parte şi de alta a drumului judeţean 504, cu precădere în partea de vest, către văile create de apele care traversează teritoriul administrativ al comunei.
Comuna Tătărăştii de Sus este situată la 56 Km de municipiul Alexandria şi 63 Km de municipiul Piteşti.
ISTORIC (după Marele Dicţionar Geografic ,vol.V,1902)
Tătărăştii de Sus este o comună rurală, situată în judeţul Teleorman, la hotarul către judeţul Vlaşca, pe partea stângă a văii şi a râului Teleorman, la împreunarea sa cu valea şi cu parul Bucovului, la 56 Km de Alexandria şi 33 Km de Roşiori.
Se mărgineşte :
- E.cu teritoriul comunei Negreni, din judeţul Vlaşca;
- V cu teritoriul comunei Gumeşti-Siliştea;
- N cu teritoriul comunei Slobozia Trăsnitu
- S cu teritoriul comunei Udupu
Teritoriul comunei, împreună cu moşiile aflate aici, ocupă aproape 6000 de hectare. Moşia face parte din domeniul Tătărăştilor şi este proprietatea d-lui Ştefan Belu. Comuna are o întindere de 565 hectare şi sunt împroprietăriţi aici circa 141 locuitori.
Atracţii turistice
Siteul arheologic “Curtea întărită a Bălăcenilor” este situat în centrul localităţii, pe un vechi drum comercial ce făcea legatura între Dunăre şi munţi.
Satul Tătărăştii de Sus este atestat documentar pentru prima dată în anul 1538. Boierii Bălăceni, proprietari de moşie în aceste locuri, sunt menţionaţi mult mai târziu, spre sfârşitul sec. al XVIII+lea, prin Ioniţă Bălăceanu. Deşi începuturile lucrărilor de edificare a curţii rămân aproape necunoscute, este sigur că ele au fost terminate de Zoiţa Bălăceanu înainte de 1798, când îşi îngroapă soţul, pe Anghelache Amiras, în biserica de la Tătăraştii de Sus.
Mai târziu, în anul 1817, ea cedează drepturile de proprietate asupra curţii de la Tătăraştii de Sus lui Ştefan Bellu, cu condiţia îngrijirii lor şi a unei rente pentru donatoare. Neîndeplinirea condiţiilor de către epitrop va conduce la un şir de procese şi ruinarea acestei reşedinte boiereşti.
Curtea de la Tătăraştii de Sus, corespunzătoare programului arhitectonic al epocii, se prezintă ca un ansamblu unic, ridicat după un plan închegat, perfect axat, care integrează atât locuinţa şi acareturile, cât şi biserica şi turnul-clopotniţă.
Ansamblul “Curtea întărită a Bălăcenilor” ocupă o suprafaţă de aproximativ 5400 metri pătraţi. Ansamblul este format din două incinte, inegale ca întindere şi diferite ca formă, din care incinta mare este de cca. 3774 m2, iar incinta mică de cca. 1628 m2, incintă în care este situată şi biserica paradis. Întregul ansamblu este construit din cărămidă, în afara ancadramentelor intrărilor dintre cele două incinte, care sunt realizate din piatră. La curtea boierească de la Tătăraştii de Sus, caracterul de apărare este dominant, el subordonând toate celelalte funcţiuni chiar şi pe cea de reprezentare.
Prima incintă, de formă pătrată, este înconjurată de un zid de cărămidă, înalt de aprox. 7 m., care dispune la colţuri de câte un turn circular dotat cu metereze, singurul păstrat fiind cel de SE. Celelalte turnuri se păstrează la nivelul fundaţiilor, distrugerea lor datând de la mijlocul sec al XX. Dispozitivul principal de apărare era turnul-clopotniţă situat deasupra porţii principale, dispunând de metereze care traversează pieziş zidurile şi de un sistem de baricadare a uşilor masive.
In interior dispunerea construcţiilor respectă compoziţia simetrică faţă de axul longitudinal al ansamblului. Pe latura sudica este locuinţa boierească, dincare se păstrează numai pivniţa acoperită cu o baltă în leagăn. Pe latura de E, pe lângă bucătărie, adosată zidului de NE, existau trei deschideri două porţi de acces în exterior, iar în centru poarta către al doilea sector al curţii, la rândul lor dotate cu un sistem de baricadare. Cea de-a doua incintă este mai mică, de formă poligonală, pe latura estică zidurile fiind fortificate în interior cu 12 contraforturi. O clădire de mai mari dimensiuni, care cuprindea 3 încăperi, era amplasată in colţul de SV. Edificiul cel mai important era biserica, aliniată pe axul longintudinal ce traversează cele două incinte. Înscrisă într+un plan dreptunghiular, cu absida altarului semicirculară în interior şi poligonală în exterior, cu pridvor deschis, biserica a fost cel mai probabil lipsită de turlă. În interior arcadele care permiteau accesul dintre pronaos şi naos, cât şi deschiderile de la tâmpla de zid sunt închise cu arc frânt, în timp ce arcadele pridvorului sunt semicirculare şi inegale. Intrarea în biserică se făcea printr-o uşă masivă de lemn, înzestrată cu o grindă pentru